Și în acest an școlar, 3.700 de liceeni din țară vor beneficia de o nouă ediție a proiectului JA „Cheia succesului în carieră“

Și în acest an școlar, 3.700 de liceeni din țară vor beneficia de o nouă ediție a proiectului JA „Cheia succesului în carieră“

În acest an școlar, peste 3.700 de adolescenți cu vârste între 16 și 19 ani beneficiază gratuit de sprijin pentru a-și descoperi valorile și pasiunile personale prin proiectul „Cheia succesului în carieră”, parte a programului JA Job Incubator™. Inițiativa îi ajută să aleagă cu încredere cariera potrivită și să pătrundă mai ușor pe piața forței de muncă.

Elevii sunt puși în contexte în care își descoperă valorile și pasiunile proprii, pentru a face alegeri profesionale mai informate. Aceștia participă la sesiuni online susținute de voluntarii de la Societe Generale Global Solution Centre, unde învață să redacteze CV-uri eficiente pentru domenii precum finanțe, IT, HR sau juridic, să-și identifice atuurile și aptitudinile potrivite unei cariere ideale și să transforme interviurile de angajare în oportunități de succes, dar și cum să se apere de riscurile asociate spălării banilor. Pe lângă acestea, tinerii au acces gratuit la modulul JA digital internațional Succesul profesional, la activități de consiliere profesională și de învățare aplicată.

„În lumea de astăzi, aflată în continuă schimbare, educația este esențială pentru a ajuta noile generații să își atingă obiectivele și să construiască un viitor mai bun. Considerăm că trebuie să acordăm prioritate educației, să colaborăm și să oferim sprijin tinerilor din România.

De aceea, pentru al patrulea an, ne reafirmăm angajamentul pentru susținerea proiectelor asociației Junior Achievement România, și vom continua să lucrăm alături de colegii noștri pentru a dezvolta abilitățile de care elevii au nevoie pentru a se adapta la noile tehnologii și la cerințele pieței muncii. Iar programul „Job Incubator” oferă tinerilor acele cunoștințe esențiale și abilități practice pentru a-și asigura oportunități de carieră mai bune.”
, a declarat Laurent Mirjol, CEO Societe Generale Global Solution Centre din România.

În lunile octombrie și noiembrie au avut loc webinare, dar și sesiuni fată în față la trei licee din București – Colegiul Economic Nicolae Kretzulescu, Colegiul Național Mihai Viteazu și Colegiul Național Ion Neculce –, în care 127 de elevi au beneficiat de experiențe reale de viață, de îndrumare în recrutare și în domeniile financiar, resurse umane și IT/ programare, precum și în domeniul juridic și cybersecurity.

Ca parte a parteneriatului educațional desfășurat între Junior Achievement România și Societe Generale Global Solution Centre la începutul lunii noiembrie, peste 800 de elevi din 60 de licee, împreună cu profesorii lor coordonatori, au participat deja la webinare cu tema „Riscuri asociate fenomenului de spălare a banilor”, dar și la “Aptitudini si competente necesare pentru un loc de muncă. La ce se uită un angajator?” susținute de profesioniști din cadrul companiei.

„Cel mai mult mi-a plăcut la această sesiune faptul că am avut lucruri noi de învățat despre cum putem evita spălarea banilor/ comiterea unor fraude, înțelegând cum ne putem da seama dacă ofertele de locuri de muncă pe care le primim prin diverse canale de comunicare sunt legitime sau simple scheme de spălare a banilor.“ – Elev, Liceul Teoretic Mihai Eminescu (Vaslui, jud. Bârlad)

„Mi-a plăcut modul clar și aplicat în care au fost explicate etapele procesului de spălare a banilor, cu exemple concrete din practică. Conținutul prezentat a fost inedit, deoarece au fost multe noutăți atât pentru noi, profesorii, cât și pentru clasă.“ – Profesor, Colegiul Național Nicolae Iorga (Brăila, jud. Brăila)

În cadrul proiectului se vor derula mai multe activități, precum webinare, sesiuni interactive și evenimente de tip Innovation Day și Job Shadow, la care vor lua parte atât tineri, cât și voluntari din partea Societe Generale Global Solution Centre.