Creativitate și antreprenoriat la Galați: proiectul RE-POWER your future continuă cu o nouă activitate Innovation Day

Creativitate și antreprenoriat la Galați: proiectul RE-POWER your future continuă cu o nouă activitate Innovation Day

Proiectul RE-POWER your future continuă seria de evenimente orientate spre cultivarea inițiativei și a potențialului tinerilor de a contribui în mod creativ, prin soluții aplicate, la consolidarea comunităților din care fac parte.

67 de elevi au participat, pe 12 noiembrie, la Galați, la al doilea eveniment Innovation Day organizat în acest an școlar, în cadrul proiectului. Timp de o zi, liceenii au experimentat rolul de tineri antreprenori în căutare de soluții prin care să susțină și să protejeze activitatea legumicultorilor din zonă, în special în ceea ce privește gestionarea și valorificarea recoltei în perioadele de vârf.

Lucrând în echipe, alături de voluntarii UniCredit Bank, elevii au dezvoltat soluții B2B și B2C care accelerează vânzarea recoltei, aplicații de gestionare a stocurilor și chiar platforme AI cu rol de predictor pentru producție și pentru optimizarea proceselor de distribuție, astfel încât să evite saturarea pieței.

Formatul JA Innovation Day le oferă elevilor oportunitatea de a colabora, de a găsi soluții creative și de a-și dezvolta competențe esențiale, precum spiritul de echipă, adaptabilitatea și gândirea antreprenorială. Proiectele conturate în acest format își pot continua traseul de dezvoltare până la stadiul de afacere-pilot prin participarea la incubatorul JA BizzFactory™ și la competiția națională de antreprenoriat Gen-E.

Liceele din Galați reprezentate în cadrul evenimentului Innovation Day au fost: Colegiul Economic Virgil Madgearu, Liceul Tehnologic Anghel Saligny, Liceul Tehnologic Carol I, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Dumitru Moțoc, Liceul Tehnologic Paul Dimo, Liceul Tehnologic Radu Negru și Liceul Tehnologic Simion Mehedinți.

Proiectul RE-POWER your future este implementat de Junior Achievement în 10 țări europene, pentru promovarea accesului egal la educație și dezvoltarea abilităților necesare unui viitor mai bun.